Capsula amară a înfrângerii strategice decisive

De WILLIAM SCHRYVER – Sursa imetatronik

Ultimii doi ani au produs, pentru majoritatea oamenilor din întreaga lume care se gândesc la astfel de lucruri, unele dintre cele mai neanticipate și totuși uimitoare schimbări geopolitice din istoria modernă.

Hegemonul global care domnea până acum a avut ca scop să provoace Rusiei – vechiul său inamic – o înfrângere strategică decisivă care să îi aducă cea mai mare pradă luată vreodată și, astfel, să își consolideze baza de putere în viitorul previzibil și dincolo de acesta.

Imperiul și-a imaginat că Rusia se află la sfârsitul său civilizațional: slabă, vulnerabilă și, în sfârșit, coaptă pentru a fi culeasă.

În pofida eșecurilor, devenite proverbiale, ale imperiilor care l-au precedat, actualii stăpâni ai imperiului anglo-american, în tandem cu statele sale vasale europene și cu proxy forța armată din Ucraina, au crezut că „de data aceasta lucrurile sunt diferite”.
Ei s-au convins pe ei înșiși că diferența de putere dintre cea mai recentă iterație a imperiului și presupusul său adversar rus era atât de pronunțată încât să asigure victoria asupra „unei țări ca o benzinărie” (aluzie la petrolul si combustibili rusești pe care se baza economia rusă).
După ce și-au creat o măsură logică falsă pe care au numit-o „Produsul Intern Brut” pentru a măsura puterea relativă a națiunilor, s-au amăgit crezând că „bogăția” lor imaginară superioară le va garanta invincibilitatea în toate domeniile de activitate care, în ansamblu, constituie puterea reală.

Războiul actual, ar fi trebuit să destupe odată pentru totdeauna mințile superficiale ale intelectualității occidentale că o economie bazată pe financiarizarea a TOT ce mișcă, nu este mai puternică decât o economie bazată pe producția reală de lucruri.
Un conflict atât de mare ca intensitate, care a durat doi ani, a dezvăluit în termeni fără echivoc faptul că națiunile dezindustrializate sunt complet incapabile să ducă războaie industriale moderne.

Desigur, dezindustrializarea așa-numitelor „democrații occidentale” a avut loc pe parcursul a mai multor decenii, lăsând în urmă mitul „Arsenalului democrației” în locul substanței sale materiale. Aceasta a produs profituri imense pentru un număr tot mai mic de persoane, chiar dacă a golit o clasă de mijloc prosperă și stabilă din punct de vedere social și a inaugurat un neo-feudalism opresiv care este acum pe cale să deconstruiască întreaga cultură occidentală.
În mod cu totul neprevăzut, eșecul tot mai evident al planului prost conceput al imperiului de a împărți și cuceri vasta Rusie a scos în evidență contradicțiile interne, incoerența ideologică și vasta corupție endemică a unei civilizații capitaliste care a luat-o razna iremediabil.

În determinarea sa alimentată de orgoliu de a dovedi că poate face ceea ce niciun hegemon occidental nu a reușit să realizeze în ultimele cinci secole, imperiul anglo-american, care se erodează rapid, va fi acum obligat să înghită pilula amară a unei înfrângeri strategice decisive în aceleași stepe est-europene în care predecesorilor săi le-a fost servit propriul banchet al consecințelor.
Iar rușii, așa cum le este obiceiul, vor transmite noi imnuri de victorie generațiilor următoare.

Tradus, adaptat și adăugit de Mihai pentru Mapamond.

Acest editorial reprezintă un pamflet si va fi considerat ca atare. Mai multe informații aici.